Certificare profesionala, Cod NC 7134.2.4.


Descriere ocupatie

Ocupaţiile se practică în sectorul construcţiilor în cadrul unor companii de dimensiuni foarte diferite, al căror personal confecţionează tâmplării din aluminiu şi mase plastice, geam termoizolator şi realizează montajul acestora în construcţii civile şi industriale.

Munca se realizează numai în echipă, alături de alţi confecţioneri de tâmplărie, de geam termoizolator, de montatori, precum şi electricieni, sub coordonarea directă a şefului de echipă sau a şefului de producţie.
Ocupaţiile aferente acestei arii ocupaţionale se practică în mod obişnuit în condiţii foarte variate, în regim industrial sau la locul punerii în operă a tâmplăriei din aluminiu şi mase plastice, pe timp de zi, în funcţie de organizarea producţiei şi a montajului şi de fixarea termenelor de predare, pe suprafaţa solului, în halele de producţie sau pe suprafaţa pardoselilor construcţiilor civile şi industriale, în orice anotimp, în condiţii meteo variate (ploaie, ceaţă, vânt, temperaturi înalte sau scăzute etc.), în spaţii închise, cu temperatura aerului relativ constantă, cu ventilaţie artificială, nivel de zgomot ridicat în timpul lucrului şi iluminat artificial şi parţial natural.

Calitatea lucrărilor de confecţionare şi montaj al tâmplăriei şi geamului termoizolator decurge din respectarea riguroasă a tehnologiilor de lucru, de către confecţionerii, respectiv montatorii de tâmplărie cu geam termoizolator, aceştia având obligaţia să îndeplinească pe tot parcursul activităţilor cerinţele din fişele tehnologice care prelucrează solicitările clienţilor, precum şi cele rezultate din implementarea standardelor de conformitate a realizării produsului final, în vederea obţinerii şi respectării valorilor caracteristicilor de performanţă al acestuia.

Confecţionerul de geam termoizolator execută operaţii tehnologice de prelucrare şi asamblare a foilor de sticlă ce vor alcătui geamul termoizolator. Activităţile realizate de către acesta implică organizarea locului de muncă pe principii ergonomice şi planificarea timpului de lucru, utilizarea dispozitivelor şi instalaţiilor de ridicat şi transportat în vederea preluării materialelor necesare confecţionării geamului termoizolator, aplicarea unor modalităţi adecvate de întreţinere curentă a maşinilor, utilajelor şi echipamentelor din exploatare din hala de producţie, respectarea procedurilor de calitate pentru produselor obţinute, precum şi comunicarea eficientă cu persoanele cu care vine în contact din echipa de lucru.

Confecţionerul de tâmplărie din aluminiu şi mase plastice realizează pregătirea activităţii de confecţionare a tâmplăriei, execută prelucrarea componentelor din mase plastice şi aluminiu în mod diferenţiat prin respectarea ordinii şi specificului operaţiilor fluxului tehnologic, asigurând calitatea tâmplăriilor executate, aplicând principiile de întreţinere şi utilizare optimă a echipamentelor tehnologice şi respectând prevederile legale referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă.
Montatorul de tâmplărie din aluminiu şi mase plastice îşi organizează lucrările de montaj, realizează pregătirea locurilor unde vor fi montate tâmplăriile din aluminiu şi mase plastice, efectuează 3 montajele respectând reguli specifice de lucru, aplicând mecanismele independente ale tâmplăriilor şi asigurând controlul funcţional al acestora după realizarea montajului.

Lucrările de confecţionare-montaj a tâmplăriei şi a geamului termoizolator se derulează conform procedurilor operaţionale şi instrucţiunilor specifice aferente, în condiţiile unor riscuri variate de accidentare, cu respectarea indicaţiilor şefilor de producţie sau a şefilor direcţi.
Practicarea ocupaţiilor aferente acestei arii ocupaţionale presupune din partea personalului o implicare în realizarea activităţilor în condiţii procedurale coerente şi bine stabilite, sub coordonare directă, având astfel o autonomie restrânsă; sunt necesare capacităţi de rezistenţă la efort, capacitatea de lucru la înălţime, în spaţii închise sau deschise, umede/uscate şi ventilate natural/artificial. Atitudinile principale cerute la locul de muncă sunt: atenţia, responsabilitatea, rigurozitatea corectitudinea, disciplina, grija şi răbdarea.

Competentele profesionale dobandite in urma cursului
  1. Comunicare în limba oficială
  2. Comunicare în limbi străine
  3. Competenţe de bază în matematică, ştiinţe şi tehnologie
  4. Competenţe informatice
  5. Competenţa de a învăţa
  6. Competenţe sociale şi civice
  7. Competenţe antreprenoriale
  8. Competenţa de exprimare culturală
  9. Organizarea locului de muncă
  10. Aplicarea prevederilor legale referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă şi în domeniul situaţiilor de urgenţă
  11. Aplicarea normelor de protecţie a mediului
  12. Asigurarea calităţii lucrărilor executate
  13. Întreţinerea echipamentelor de lucru
  14. Pregătirea activităţii de confecţionare a tâmplăriei
  15. Prelucrarea componentelor tâmplăriei din mase plastice
  16. Prelucrarea componentelor tâmplăriei din aluminiu
  17. Aplicarea componentelor detaşabile ale tâmplăriei
  18. Manipularea foilor de sticlă şi a materialelor auxiliare
  19. Exploatarea echipamentelor cu procesare semiautomată / automată pentru confectionarea geamurilor termoizolatoare
  20. Prelucrarea foilor de sticlă
  21. Prelucrarea baghetelor distanţier
  22. Asamblarea unităţilor de geam termoizolator
  23. Expedierea unitãţilor de geam termoizolator
  24. Organizarea lucrǎrilor de montaj
  25. Deplasarea în vederea efectuării montajelor
  26. Pregătirea locurilor de montaj al tâmplǎriilor
  27. Montarea tâmplăriilor
  28. Aplicarea mecanismelor independente ale tâmplǎriilor
  29. Asigurarea controlului funcţional al tâmplǎriilor

Documente necesare pentru dosarul de inscriere la evaluare:

  • Copie carte de identitate / buletin
  • Copie certificat de nastere
  • Copie certificat de casatorie (necesar doar in cazul schimbarii numelui in urma casatoriei)
  • Copie act de studii

Vezi modelul de certificat de competente profesionale
Statistici
58
Numar persoane evaluate
3
Ani de experienta
Vezi galerie foto curs

IN CURAND

Vezi galerie video curs
Video 1Video 2Video 3
IN CURAND
IN CURAND
IN CURAND

 

Clientii nostri spun ca…
M-am inscris la evaluare pentru ocupatia de Formator intrucat predam cursuri de 6 ani de zile si nu aveam un certificat care sa imi ateste competentele. Procesul mi s-a parut foarte eficient si la obiect, iar conditiile au fost deosebite. Recomand tuturor sa apeleze la astfel de servicii!
Ducu Ion-Valeriu Evaluare competente Formator
Am lucrat in strainatate mult timp in domeniul instalatiilor. Am venit in tara si am incercat sa deschid o firma in acest domeniu, insa am avut nevoie de un certificat recunoscut. Am apelat la ASIM pentru ca procesul de evaluare m-a scutit de cateva luni pierdute inutil la cursuri si bani dati in plus.
Citireag Cristinel Cursant Evaluare competente Instalator instalatii tehnico-sanitare si de gaze
Am apelat la serviciile de evaluare pentru calificarea de Patiser deoarece lucram in acest domeniu de multa vreme si nu aveam un certificat de calificare. La inceput m-am temut ca nu voi face fata, insa procesul este orientat mai mult pe practica si pe cunostinte concrete.
Voicu Oana Cursant Evaluare competente Patiser
Reprezint o societate de productie articole textile. Am apelat la evaluarea competentelor pentru ca este o metoda foarte corecta si eficienta de certificare a competentelor angajatilor. Tarifele sunt foarte avantajoase si colaborarea cu ASIM decurge foarte bine.
Oprea Steluta Beneficiar evaluare competente Confectioner asamblor articole din textile
Am lucrat mult in strainatate in domeniul constructiilor. Aveam experienta si am venit la ASIM pentru a obtine un certificat recunoscut national si in Uniunea Europeana pentru Dulgher, tamplar, parchetar. Acesta mi-a fost de foarte mult folos. Apelati cu incredere!
Manolea Petrut-Alexandru Evaluare competente Dulgher, tamplar, parchetar
Am apelat la serviciile de evaluare si certificare in 2013, intrucat aveam nevoie de un certificat recunoscut pentru ocupatia de Inspector de specialitate protectia muncii. Aveam experienta multa in domeniu si cursul ar fi durat prea mult. Pentru mine a fost solutia ideala. Recomand!
Barbu Marian Evaluare competente Inspector de specialitate protectia muncii
Vizualizeaza autorizatie ANC
Vizualizeaza standard ocupational
Cine sunt clientii nostri?